Condimentează-ţi viaţa

Postat de Lau in Condimente pe 1 Sep 2011, 22:45

Articol pe placul a 1 bucatarasi
comenteaza
Condimentează-ţi viaţa

Savurează aromele

• Busuiocul: anticancer; folosește-l în preparatele asiatice la wok, în salate de roșii și în pesto
• Scorţișoara: scade nivelul glucozei din sânge; folosește-o la deserturi și produse de patiserie
• Cuișoarele: proprietăţi antibacteriene; folosește-le în prăjituri cu fructe, preparate din carne și în ceaiuri condimentate
• Coriandrul: ajută digestia; folosește-l în salate sau pentru a garnisi preparatele asiatice și indiene
• Chimionul: antiinflamator; folosit în curry indian și alte preparate din Orientul Mijlociu
• Mărarul: antibacterian; folosit în preparate din pește și cartofi
• Pătrunjelul: antimicrobian; ideal pentru salate, supe, tocaniţe și sosuri
• Usturoiul: antiinflamator, antimicrobian, scade colesterolul; folosit în sosuri, tocane, supe, marinade
• Ghimbirul: antiinflamator, benefic pentru stările de greaţă și durerile cauzate de artrită; folosit în preparatele indiene și asiatice, deserturile si sucurile de fructe
• Lemongrass: anticancer; folosit în preparatele asiatice și infuziile de ceai
• Măghiranul: antimicrobian; folosit în salate și sosuri pentru preparatele mediteranene
• Menta: anticancer, antibacterian, bun digestiv; folosita in salatele și sucurile de fructe și salatele asiatice
• Oregano: antimicrobian; folosit în marinade, sosuri și dressinguri
• Rozmarinul: anticancer; folosit în marinade, sosuri și umpluturi
• Salvia: ajută structura osoasă și memoria; folosită în salate și umpluturi
• Tarhonul: anticancer, bun digestiv; folosit în dressinguri, oţeturi aromate, sosuri pentru pește, pui și vânat• Cimbrul: bun pentru structura osoasă; folosit în supe, umpluturi, marinade și preparate din carne
• Turmericul: anticancer; folosit în curry indian

 


Condimentele și ierburile aromate nu sunt folosite de secole întregi doar pentru a oferi gust mâncarii. Multe dintre acestea au proprietăţi anti-microbiene și au fost folosite drept conservanţi naturali cu mult înainte de existenţa refrigerării. În medicina tradiţională, chimionul, coriandrul, feniculul, menta și usturoiul erau considerate remedii pentru tulburările digestive, în timp ce seminţele de pătrunjel erau folosite drept laxative și diuretice.


În ziua de azi, multe asemenea plante sunt în continuare utilizate pe post de remedii – de exemplu, ghimbirul este foarte popular în tratamentele pentru greaţă și stări vomitive. Totuși beneficiile aduse de aceste ingrediente gustoase sunt cu mult subestimate - multe plante aromate furnizează o gamă largă de fitonutrienţi care ajută la prevenirea multor boli și care ne menţin sănătoși.


Ce le face așa de bune?
Cercetătorii au descoperit că acestea au o concentraţie mare de antioxidanţi, substanţe care luptă împotriva radicalilor liberi, cauzele multor boli. Pe lângă acestea găsim alte substanţe folositoare precum curcuminul (din turmeric), capsaicina (din ardeii iuţi), alicina (din usturoi) și o varietate largă de vitamine, incluzând și vitamina C.


De asemenea, plantele aromate și condimentele pot îmbunătăţi proprietăţile sănătoase ale altor ingrediente printr-un proces denumit “sinergia alimentelor”. De aceea este mai indicat să ne bucurăm de o masă completă în loc să luăm suplimente alimentare.


Un alt avantaj adus de folosirea ierburilor este gustul minunat al preparatelor. Folosindu-le în tot felul de mâncăruri putem limita cantitatea de sare, zahăr și grăsimi, iar prin aromele lor îmbietoare experienţa culinară este mai satisfăcătoare. Astfel șansele de a mânca mai mult decât avem nevoie scad semnificativ.


Ce să folosim?


De la unele plante se folosesc frunzele, dar condimentele sunt considerate că provin mai ales din seminţe, fructe, scoarţă sau rădăcini. Totuși aceasta nu este o regulă deoarece de la unele plante se pot folosi atât frunzele, cât și seminţele, exemplul perfect fiind coriandrul.


De asemenea, atât timp cât sunt depozitate corespunzător, nu prea contează dacă folosim condimente și ierburi uscate sau proaspete. Ambele conţin fitonutrienţii de care avem nevoie, așa că pur și simplu alege ceea ce se potrivește mai bine cu preparatul pe care vrei să îl gătești.


Controlul calităţii


Este foarte important modul de depozitare ale condimentelor. Pe cele proaspete împachetează-le într-un prosop de hârtie și ţine-l într-o pungă de plastic la frigider. Cele uscate stau cel mai bine în recipiente ermetice ferite de căldură și lumină.


Pentru a le capta aroma delicată, textura și culoarea, ierburile proaspete se adaugă în momentul când preparatul este aproape gata de servit. Condimentele uscate trebuie puse mai la început pentru a permite aromelor puternice să își facă de cap.


Nu ai nevoie de cantităţi mari, dar folosește-le cât de des poţi pentru a beneficia la maximum de ceea ce au de oferit.

Sursa: www.goodfood.ro

Comentarii (3)

05.09.2011, 21:40

05.09.2011, 21:55

multumim Lau

Lau

Lau
05.09.2011, 22:03

rocsi
dia

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]