Această a două perioadă a calendarului nostru tradiţional, cuprinzând primăvara şi prima jumătate a verii, începe cu o mare sărbătoare:
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă (23 aprilie)
Din calendarul ortodox, cei mai cinstiţi de către români sunt Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru, doi sfinţi războinici. În cadrul anului tradiţional, se spune că Sfân Gheorghe şi Sân Medru (cum li se zice în popr) au primit de la Dumnezeu cheile vremii şi ei fac schimbarea anotimpurilor. Sân Gheorghe închide iarna cu cheia şi dă drumul primăverii când aude broaştele cântând, iar Sân Dumitru, când pleacă păsările călătoare, închide vara şi dă drumul vremii rele, iernii. Sfântul Gheorghe este, deci, capul primăverii, iar Sfântul Dumitru este sfărşitul toamnei, strângătorul tuturor roadelor.
Sfântul Gheorghe este văzut de români (ca, de altfel, de toţi ortodocsi) ca un Făt-Frumos înarmat cu suliţă, Călare pe un cal alb. Poveştile desprte faptele sale de vitejie sunt nenumărate. De pildă, ,,se zice că un împărat era foarte supărat de un balaur cu şapte capete care îi furase fata şi îi prăda împărăţia. Împăratul a promis jumătate din împărăţie, cu fată cu tot, celui care va omorî balaurul şi o va dezrobi pe fiica sa. Sân Gheorghe a răpus balaurul şi a adus fata tatălui ei, dar nu a vrut nicio răsplată, ci a plecat spre alte isprăvi.”
După Sân Gheorghe, turmele de oi urcă la munte. Dacă această zi cade în post, tot anul laptele va fi mai slab. Până la Rusalii oile trebuie tunse.
Poveţele maicii Sofronia
