Traditia si ouale incondeiate

Postat de trifadalia in Tehnici pe 16 Mar 2018, 14:16

Icondeierea oualor reprezinta un obicei stravechi in traditia romaneasca. Ouale incondeiate sunt o marturie a datinilor, credintelor si obiceiurilor pascale, reprezentand un element de cultura spirituala specific romaneasca.

Este de neconceput ca ouăle roşii să nu se găsească pe masa de Paşte. Fără ele marea sărbătoare creştină aproape că nu are însemnătate, iar simbolul ouălor roşii este strâns legat de Patimile lui Iisus. Legenda spune ca Sfanta Maria, venind să-şi vada Fiul răstignit, aveala un coş plin cu ouă pe care l-a lasat chiar lânga Cruce când a început să-L plângă. Se spune că sângele acestuia a înroşit ouăle, iar de atunci s-a păstrat obiceiul vopsirii de ouă roşii de Paşte. 

 

Deoarece oul rosu este purtatorul unor semnificatii profunde legate de invierea lui Hristos si de reinnoirea naturii, crestinii s-au ostenit sa-l incondeieze, desenand cu ceara motive decorative ancestrale, de o rara frumusete.Oul incondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, impacare, pentru ca in ornamentatia lui, de fapt, se opereaza cu simboluri (soare, luna, cruce, etc.), cu modele din natura (plante, animale, obiecte casnice) si cu modele de tesaturi populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.

Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza si ca o reconfirmare a crestinatatii romanesti, crucea.

 

In Muntenia si Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai putine culori.

 

In judetul Olt se remarca centrul de la Obaga unde aceasta ideletnicire populara a fost adusa la nivel de arta.

 

In Transilvania si Banat se distinge incondeierea printr-o mare varietate de modele si culori, iar Tara Barsei este renumita pentru desenul si compozitia ornamentala si cromatica de o mare finete.

 

Oamenii au simtit nevoia de a decora, prin diferite metode oul (cu ceara colorata, cu vopsele, cu margele, etc).

Simboluri si semnificatii ale oualor incondeiate

- linia dreapta verticala = viata;- linia dreapta orizontala = moartea;- linia dubla dreapta = eternitatea;- linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea;- linia usor ondulata = apa, purificarea;- spirala = timpul, eternitatea;- dubla spirala = legatura dintre viata si moarte.

- Crucea - semnul crestinatatii  -  in jud. Muscel apare o cruce mica in punctul de incrucisare a doua bete si in cele patru compartimete cate o figura, care pe alte oua, se numeste "argeseanca" sau "goanga";

 

- Crucea Pastelui  -  crucea cu care crestinii impodobesc pasca pe care crestinii o duc la biserica, in noaptea Invierii, numit in unele zone si "Ziua Pastelor";

Crucea romaneasca si crucea ruseasca sau crucea moldoveneasca  -  este reprezentata printr-o cruce cu alte cruciulite la capete;

- Crucea nafurei - crucea increstata pe painea din care se imparte nafura la slujba bisericeasca;

 

- Steaua - este un motiv raspandit, intalnit mai ales in Bucovina si in tot vechiul Regat. In Valcea si Rm. Sarat, acest motiv este intalnit si cu numele de "floarea stachinei" sau "steaua ciobanului";

 

- Manastirea - tot un simbol al crestinatatii;

 

- Regnul animal: albina, broasca, sarpele, mielul;

 

- Motive vegetale: frunza bradului, garoafa, spicul graulu;

 

- Unelte casnice si de camp: grebla, lopata, fierul plugului;

 

- Ornamente industriale, motive luate din industria casnica: clinul ce se formeaza la croirea camasilor si manecile;

 

- Diverse: desagii si braul popii, calea ratacita, crucea pastilor.

Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase. Iata câteva simboluri şi semnificatii utilizate:

linia dreapta verticala = viaţa ;
linia dreapta orizontala = moartea ;
linia dubla dreapta = eternitatea ;
linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ;
linia usor ondulata = apa, purificarea ;
spirala = timpul, eternitatea ;
dubla spirala = legatura dintre viata si moarte

 

Comentarii (3)

16.03.2018, 14:41

Un articol interesant și instructiv!

16.03.2018, 15:17

19.03.2018, 09:58

Da este interesant exact ca si motivele pictate pe oua , fiecare zona este cu originalitatea ei

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]