Udatul (06 mai 2013)

Postat de Zamfira in Cu de toate pe 6 Mai 2013, 07:46

Articol pe placul a 17 bucatarasi
comenteaza

Există obiceiul ca, a doua zi de Paşti, tinerii să umble prin sat şi să ude fetele cu apă de la fântână. După asta, flăcăilor li se ofereă de băut şi li se dădeau daruri, căci se credea că nici unei fete nu-i merge bine dacă nu este udată. O legendă spune de unde vine acest obicei:

,,Acestea s-au întâmplat de mult , dar în vremuri în care Paştile erau ţinute ca şi astăzi. În a doua zi de Paşti, o fată care era creştină vindea ouă. De la ea a cumpărat  o fată de păgân, cu care a intrat în vorbă, explicându-i de ce este mai bună legea creştinească. Fata de păgân n-a vrut să creadă şi a zis:

-Te-oi crede dacă s-or înroşi ouăle pe care mi le-ai vândut!

Dar nici n-a apucat bines a zice şi ouăle s-au şi înroşit, încât fetele, foarte speriate, au leşinat amândouă. Trecând pe acolo doi flăcăi, le-au văzut şi le-au stropit cu apă de la fântînă. Când şi-au revenit, fetele le-au dăruit drept răsplată ouă înroşite, iar păgâna s-a creştinat”.

 În zilele noastre, bărbaţii obişnuiesc să ude doamnele şi domnişoarele cu parfum.

Povetele maicii Sofronia

 

 

 

Comentarii (18)

06.05.2013, 14:40

06.05.2013, 16:07

06.05.2013, 19:01

Sidy))))))

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Limonadă cu pepene galben și mentă - Deliciu de vară răcoritor și savuros

pe 01.07 la 10:49

Frigănele cu fructe și înghețată - Desert simplu și savuros

pe 29.06 la 10:42

Chec cu iaurt și vișine – rețeta rapidă pentru un desert pufos

pe 26.06 la 15:16

TOP
utilizatori

Rocsi

41 puncte

MotanLaOale

35 puncte

Sidy

3 puncte

Nicus1

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Croissant umplut cu înghețată și fructe - Desertul rapid și delicios
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Croissant umplut cu înghețată și fructe - Desertul rapid și delicios