Ştiţi cum se spune,orice lucru temeinic,începe cu o ……pauză.Şi cum eu cred că am cam făcut ceva lucruri în ultimul timp,am socotit că nu strică să mai iau o pauză atât cât să-mi încarc bateriile,care deja cam dădeau rateuri. Ori,nu-i aşa că dacă suntem obosiţi nici randamentul nu e cel aşteptat?
Uneori simţim nevoia să luăm o pauză doar de-o cafea , de-o ţigară ori de-o mică moţăială.Alteori însă ne dorim ceva mai mult.Sincer,eu când simt nevoia acută de pauză,de relaxare adevărată,aleg între doua variante,ori plec hai hui şi vizitez obiective aflate de multă vreme pe agendă,ori merg la Dej,într-un loc cu oameni dragi mie,un loc linistit unde-mi petreceam vacanţele când eram copil. Poate tocmai acesta este motivul pentru care simt că acolo scap de orice fel de griji,redevin copil neastâmpărat care nu are altă grijă decât aceea de a-şi trăi la maxim zilele de vacanţă, aceasta fiindu-i răsplata pentru că s-a străduit să-şi ia foarte în serios datoria de elev sârguincios. Din păcate,pauzele acestea au început să fie tot mai rare,deşi de cele mai multe ori e vorba de o proastă gestionare a timpului pe care-l avem la dispoziţie. Pauza poate fi orice timp pe care ţi-l aloci ţie,un timp în care să faci ceea ce-ţi doreşte sufletul,să citeşti ,să vezi un film,să dormi,să faci o excursie,să faci sport ori să mergi la o şedinţă de masaj.Aş fi putut enumera aici şi o pauză de hlizeală cu prietenii pe net,dar sincer,nu prea cred că asta e ….pauză.
Cum vă spuneam,în acest week-end am decis să merg în locurile copilăriei mele şi tare bine a mai fost. Drumul până acolo a fost tare frumos,peisaje frumoase care-ţi încântau privirea,ca să nu mai spun de macii care râdeau în soare şi pe care-i ador.Am luat camera foto şi am colindat iar pe dealuri şi prin păduri,am mâncat frăguţe pe săturate,ne-am zgâriat picioarele şi nu mult lipsea să venim şi cu genunchii juliţi.Chiar de s-au adunat nori ameninţători,ne-au lăsat să ne terminăm hoinăreala.Am baut apa rece de la izvor,am mâncat dude coapte,chiar de ne-am cam murdărit,ne-am tăvălit în iarba necosită şi plină de sânziene.
Am fost la cimitirul bunicilor şi am curăţat locul.Cimitirele de la sate au o frumuseţe şi o linişte aparte,unde mai pui că fiind pe deal,puteai să cuprinzi cu privirea până departe şi nu conteneam să ne minunăm de frumuseţea naturii,pe alocuri sălbatică îmbinându-se cu grădinile lucrate de oameni gospodari.Ei nu aveau pauză,nu ţineau seama că afară era o zăpuşeală greu de suportat si pentru noi care eram la plimbare. In drumul nostru am trecut şi pe la casa părintească a mamei mele.Nu mi-am cunoscut bunicii,dar parcă ceva mă leagă în mod ciudat de acea casă,chiar dacă e demult înstrăinată.Am trecut şi pe la un lac cu peşte,zona deosebita,cabane frumoase,tocmai bun pentru relaxare. La întoarcere un frumos curcubeu şi-a făcut apariţia pentru a completa în mod armonios peisajul.
Am mâncat balmoş adevărat,ca la mama lui acasă,sarmăluţe delicioase,supă de găina cu tăieţei de casă,prăjitură cu urdă,îngheţată cu căpşuni,ruladă cu caş de oaie,ouă de prepeliţă şi salata de legume,toate din din producţia proprie.Gazdele noastre ne răsfaţă mereu.Am mâncat cireşe şi căpşuni la discreţie. De regulă,când ajung acolo,dorm la amiază un somn atât de odihnitor cât pentru juma’ de an.De data aceasta nu am mai reuşit,îmi propusesem prea multe activităţi. Inainte de plecare m-a cuprins nostalgia,dar cum spuneam,lucruri temeinice mă aşteptau acasă pentru a-mi câştiga dreptul la altă pauză.
Nu uitaţi să luaţi din când în când o ….pauză.
