Aperitiv placinta floare cu spanac, mozzarella si crema de branza

de oanapl in Aperitive / Garnituri, 8 Iun 2017 | 5514 vizualizari

 

Aveam pofta de o placinta cu spanac si am purces la pregatiri, dar am constatat ca nu aveam suficienta faina alba, motiv pentru care am decis sa folosesc si faina neagra (pe care eu o folosesc la paine). A fost o alegere inspirata, iar placinta a iesit delicioasa.

 

INGREDIENTE

  • aluat:
  • 250 g faina alba (plus faina pentru intins aluatul)
  • 250 g faina neagra
  • 2 galbenusuri
  • 300 ml lapte
  • 50 g unt
  • 1/2 lingurita zahar
  • 7 g drojdie uscata
  • sare
  •  umplutura:
  • 350 g spanac congelat
  • 250 g crema de branza
  • 100 g mozzarella
  • 1 ou
  • patrunjel
  • marar
  • sare
  • piper
  • pentru uns:
  • 1 galbenus
  • 1 lingura de apa
  • susan alb / negru
Portii: 8
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv placinta floare cu spanac, mozzarella si crema de branza:

Pregatesti maiaua din drojdie, ½ lingurita de zahar, 50 ml lapte caldut, 5 linguri faina. O lasi sa creasca 20 de minute, la cald.

Cerni faina intr-un castron si adaugi 2 galbenusuri, untul taiat cubulete (la temperatura camerei), maiaua crescuta, si sare (nu se pune peste maia). Laptele caldut il adaugi treptat. Framanti aluatul timp de 15-20 de minute, pana cand se desprinde de vas si nu se mai lipeste de degete. Acoperi vasul cu o folie de plastic sau un prosop si il lasi sa creasca o ora.

Intre timp, mixezi crema de branza cu oul si spanac scurs bine de apa. Adaugi sare si piper dupa gust. Dai mozzarella pe razatoare, iar patrunjelul si mararul le toci marunt si le adaugi peste crema cu spanac si amesteci pana cand se omogenizeaza compozitia.

Dupa ce a crescut aluatul, il tai in 4 parti egale si formezi 4 bile. Pui faina pe blat si intinzi o bila de aluat. Cu ajutorul unui capac, tai aluatul pentru a obtine o forma perfecta si indepartezi surplusul de aluat. Transferi aluatul intr-o tava, pe o foaie de copt. Pui 1/3 din crema de branza cu spanac peste aluat, o intinzi pe toata foaia, lasand o margine de 1-2 cm. La fel procedezi cu fiecare bila de aluat. Ultima foaie o mai intinzi putin dupa ce o decupezi, pentru a fi putin mai mare decat celelalte si pentru a putea acoperi bine celelalte foi, care s-au ridicat din cauza umpluturii. Pe ultima foaie nu mai pui crema de branza. Dupa ce ai suprapus cele 4 foi de aluat, asezi un pahar (usor) in mijlocul foii si tai foaia intai in 4 parti, apoi fiecare sfert in jumatate, iar fiecare felie o vei taia din nou in jumatate. Vor rezulta 16 petale. Vei apuca 2 fasii de aluat cu mana si le vei rasuci de 2 ori: cu mana stanga rasucesti spre stanga, iar cu mana dreapta rasucesti spre dreapta. La fel procedezi pana rasucesti toate fasiile. Dupa ce ai terminat de rasucit, iei cate 2 fasii, le apropii, le presezi capetele pentru a le lipi. Vei obtine 8 petale.

Lasi aluatul sa creasca timp de 15 minute. Dupa ce a crescut placinta, o ungi cu galbenusul de ou, amestecat cu o lingura de apa. Presari susanul in centrul placintei.

Introduci placinta in cuptorul preincalzit, la 175 de grade C si o lasi sa se coaca pentru aproximativ 30-35 de minute, pana se rumeneste frumos.

 

 

 

TIPS-URI

1

Va sfatuiesc (pentru a nu pati ca mine) sa faceti prima foaie mai groasa, deoarece aceasta se intinde cel mai mult in momentul in care o rasuciti si cand creste in cuptor e posibil sa se rupa daca este prea subtire. A mea s-a rupt si a stricat putin aspectul placintei.

2

Ultima foaie va sfatuiesc sa o intindeti putin dupa ce o decupati, pentru a fi putin mai mare decat celelalte si pentru a putea acoperi bine celelalte foi, care s-au ridicat din cauza umpluturii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv placinta floare cu spanac, mozzarella si crema de branza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Oua umplute cu somon afumat