Branza tofu la grill, cu legume la aburi

de RODIMUR in Mancaruri de post, 12 Dec 2019 | 7407 vizualizari

 

Apărută încă din anul 100 d. Hristos, brânza tofu a fost apreciată și consumată mai ales în Orient. La noi a apărut mult mai târziu și se consumă mai puțin, în special ca atare, în perioadele de post. Puțini știu însă că acest tip de brânză vegetală se poate trata termic (la grătar, la tigaie, sau în cuptor) iar când este moale, în salate, sau supe.
Eu mănânc tofu de 2-3 ori, în perioadele de post. Iar acum m-am gândit cum aș putea  mânca tofu altfel decât simplu, ca atare, așa că am făcut acest preparat și mi s-a părut că la grill este foarte gustos.

 

INGREDIENTE

  • 300 grame de tofu cu chimen
  • 2-3 cartofi roz
  • 1-2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1/4 țelină
  • 8-10 ciupercuțe champignons
  • frunze de pătrunjel
  • 2-3 linguri de ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Branza tofu la grill, cu legume la aburi:

Legumele se curăță, se spală, se porționează și se fierb la aburi, timp de 35-40 de minute.

Brânza tofu se strecoară de lichid, se usucă și se taie felii, cu grosimea de 1 cm.

Se presară: sare, piper și boia de ardei dulce pe ambele fețe ale feliilor de tofu.

Se stropesc feliile de tofu cu ulei de măsline și se prepară la grill, pe ambele fețe, până ce se pătrund bine.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Când legumele au fiert la aburi, se scot și se aranjează frumos în farfurii, cu 3-4 felii de tofu, preparat la grill. Se condimentează cu sare și piper și se presară pătrunjel tocat.

Se servește imediat.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz care fierb bine și-și păstrează forma, nu se sfărâmă ușor.

2

Uscați brânza tofu înainte să o porționați, în felii nu mai subțiri de 1 cm grosime.

3

Înainte de a fi puse la grill, feliile de tofu trebuie condimentate și unse cu ulei de măsline pe ambele fețe.

4

Pentru că feliile de tofu se pot lipi de grill, va trebui să le desprindeți încet și cu grijă, folosindu-vă de o spatulă de lemn, ca să le păstrați întregi.

5

Brânza tofu poate fi preparată și la tigaie, în ulei, dar eu am preferat să o fac astfel, dietetic.

Daca ti-a placut reteta noastra "Branza tofu la grill, cu legume la aburi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tocanita de hribi cu ceapa si marar