Ciorba de cartofi noi, cu varza murata si smantana

de RODIMUR in Ciorbe, 22 Mai 2019 | 4590 vizualizari

 

Cum apar cartofii noi, ne bucurăm să preparăm din ei fel de fel de mâncăruri, pentru că sunt foarte buni, dulci și cu un gust aparte. Am făcut astăzi și o ciorbiță, la care am adăugat varză murată și la urmă am dres-o cu smântână. O bunătate...!
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 1 kg de cartofi noi
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 felie de țelină
  • 2 cepe
  • 4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • 2 roșii
  • 1/2 varză murată
  • 250-300 ml de smântână grasă
  • 1 ou
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • piper
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de cartofi noi, cu varza murata si smantana:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul și țelina) se spală, se mărunțesc și se pun la fiert, cu 3 litri de apă. Când se ridică spumă deasupra, se culege și se aruncă. Se completează cu apă, când este cazul.

Cât timp fierb rădăcinoasele, se pregătesc celelalte legume. Se curăță cepele și usturoiul,  se spală, se taie mărunt și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă, ci doar să se înmoaie.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se călesc și ele, cu ceapa și usturoiul. Se lasă tigaia cu legume la foc mic, ca să mai scadă lichidul lăsat de roșii.

Se curăță cartofii, se spală în câteva ape, se taie cubulețe și se adaugă în oală, când rădăcinoasele sunt pe jumătate fierte.

Se taie fideluță varza murată și se adaugă în oală, după ce au fiert și cartofii două-trei clocote.

Se adaugă legumele călite și se mai lasă ciorba să mai fiarbă încă un clocot, două.

Se amestecă bine smântâna cu un ou și se subțiază cu ciorbă fierbinte. Când smântâna subțiată ajunge la temperatura ciorbei, se adaugă în oală și se micșorează focul de la aragaz, ca să nu fiarbă în clocote, ci încet.

După 4-5 minute de fierbere la foc foarte mic, se condimentează ciorba cu sare și piper, după gust și se ia oala de pe foc. Se presară verdeața tocată, se pune capacul pe oală și ciorba poate fi servită după ce s-a ”odihnit” 10-15 minute.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți prea tare ceapa și usturoiul, ca să nu se ardă și să devină amare. Căliți-le doar puțin, până ce se înmoaie, în ulei suficient și la foc mic.

2

Pentru că rădăcinoasele fierb mai greu, vor fi puse primele la fiert.

3

Adăugați cartofii la fiert când rădăcinoasele sunt pe jumătate fierte.

4

Nu este nevoie să desărați varza murată, ca să nu-și piardă gustul. Veți adăuga mai puțină sare la sfârșitul preparării.

5

Subțiați smântâna cu ciorbă, până ce ajunge fierbinte, ca cea din oală.

6

După ce adăugați smântâna în ciorbă, micșorați focul de la aragaz, pentru ca ciorba să fiarbă încet, nu în clocote.

7

După ce ați adăugat smântâna subțiată, ciorba mai trebuie să fiarbă, la foc mic, încă 4-5 minute.

8

Presărați verdeața tocată la sfârșit, după ce ați luat oala de pe foc.

9

Serviți ciorba după ce ”s-a odihnit” 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de cartofi noi, cu varza murata si smantana" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

23.05.2019, 21:19

Da, Mirela, este foarte bună... Mulțumesc frumos pentru apreciere!

mihaelar63 1

29.05.2019, 01:50

Se potriveste cu gustul meu !!!!

RODIMUR 1

29.05.2019, 08:53

Mă bucur, Mihaela! Mulțumesc frumos pentru atenție...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de burta