Ciorba de vacuta cu rubarba

de Panacris in Supe/Ciorbe, 29 Mai 2019 | 4899 vizualizari

 

Mno, tot mi-a rămas rubarbă după ce am preparat o prăjitură minunată. Iar am dat căutare pe site, cu cuvântul cheie rubarbă, șiiiii, surpriză, în afară de nenumărate prăjituri, a apărut și ciorbița Simonei, cu pitoance și rubarbă ;) Pfff minunată, am zis, așa că zis și făcut, doar că am înlocuit ciupercile cu cărniță! Mulțumesc pentru idee! Eiii și uite așa a luat naștere, o nouă rețetă pentru provocarea "retete pentru mese in familie".

 

INGREDIENTE

  • Pulpă de vită cca. 600 g,
  • Ardei kapia 1 bucată,
  • Morcovi 2 bucăți,
  • Ceapă galbenă 1 bucată,
  • Ceapă verde 2 fire,
  • Fasole verde păstăi cca. 250 g,
  • Păstârnac rădăcină ½ bucată,
  • Pătrunjel rădăcină ½ bucată,
  • Apio 1 tijă,
  • Țelină rădăcină cca. 50 g,
  • Gulie albă ½ bucată,
  • Rubarbă 3 tije, 
  • leuștean proaspăt ½ legătură,
  • Pătrunjel proaspăt ½ legătură, 
  • ulei de floarea soarelui presat la rece Sanovita cca. 2 linguri,
  • Sare de mare cu mirodenii cca. 10 g,
  • Boia de ardei dulce 2 lingurițe,
  • Piper proaspăt măcinat 1 linguriță.
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de vacuta cu rubarba:

Legumele se curăță, se spală și se taie bucățele mici, apoi se pun la călit în ulei cu puțină apă și sare, cca. 10 minute la foc mediu, neacoperit.

Carnea de vită se taie cubulețe, se pune la fiert, separat în apă, nesărată. După primul clocot se spumează, apoi se scoate din apa care a fiert, se adaugă în amestecul de legume, iar zeama de carne se strecoară și se adaugă în oala de ciorbă, lăsându-se la fiert la foc mic cca. 50 minute, neacoperit. Spre finalul fierberii se asezonează ciorba cu sare, piper, boia, verdețurile și rubarba curățată, tocată mărunt lăsându-se la gătit la foc mediu, încă  cca. 15 minute.

Cioba se servește fierbinte alături de ardei iute sau smântână după gustul fiecăruia!

Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de vacuta cu rubarba" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (12)

RODIMUR 1

30.05.2019, 09:09

Mie îmi plac ciorbițele, așa că merită încercat și ceva nou...!

simona72 1

30.05.2019, 20:50

Ma bucur ca ti-a placut si ca ai prins ideea Rubarba nu face altceva decat sa acreasca ciorba...

Panacris 1

31.05.2019, 09:33

Exact Simona, și o acrește fin, nu brutal pprecum borșul Cel puțin mie așa mi se pare, în condițiile în care nu am crescut cu ciorbe acre !

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

ieri la 10:32

Plăcintă cu iaurt și zmeură - Delicioasă și ușor de făcut

pe 20.05 la 10:36

Dovlecel la tigaie cu iaurt și sos de usturoi - Simplu, rapid și savuros

pe 19.05 la 10:43

Biscuiți fragezi cu unt și ciocolată – rețeta simplă pentru un desert de casă delicios

pe 16.05 la 15:38

TOP
utilizatori

RODIMUR

1193 puncte

mirela0911

1000 puncte

vasimur

215 puncte

Valclaudia

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de burta