Desert cozonaci bicolori umpluti cu rahat, nuci si stafide

de Andra_Constantinescu in Dulciuri, 9 Apr 2018 | 3707 vizualizari

 

Particip la concursul din cadrul campaniei "Bucuria de a imparti ceva bun" de la Dr. Oetker, asa ca daca va plac cozonacii mei puteti sa ii votati pana maine cu un "Like"pe pagina de facebook Bucataras.ro.
Merisor, multumesc pentru reteta!

 

INGREDIENTE

  • Aluat:
  • 50 g drojdie proaspata + 2 linguri zahar
  • 1 kg faina
  • 500 ml lapte
  • 4 galbenusuri
  • 1 praf de sare
  • 250 g zahar
  • 200 ml ulei
  • esenta de vanilie de la Dr. Oetker
  • esenta de rom
  • 30 g cacao de la Dr. Oetker
  • Umplutura:
  • 5 albusuri
  • 1 praf de sare
  • 50 g zahar
  • 50 g zahar vanilinat de la Dr. Oetker
  • 500 g rahat
  • 50 g nuca
  • 50 g stafide aurii de la Dr. Oetker
  • Pentru uns:
  • 1 galbenus + 1 lingura lapte
Portii: 2
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cozonaci bicolori umpluti cu rahat, nuci si stafide:

Se cern 500 g faina intr-un vas mare. Se face o adancitura in mijlocul fainii.

Se incalzeste lapele la temperatura corpului.

Intr-un castron se freaca drojdia cu doua linguri de zahar pana cand aceasta se dizolva. Se adauga putin lapte cald (50-100 ml) si se omogenizeaza. Se toarna lichidul in adancitura din mijlocul fainii. Se amesteca cu putina faina, se acopera vasul cu un prosop si se lasa maiaua sa creasca la loc cald.

Galbenusurile se amesteca cu un praf de sare si cu zaharul. Se pun apoi in vasul cu maiaua, care a crescut intre timp. Se amesteca totul cu o lingura de lemn, adaugand treptat restul de lapte si ulei (incalzite impreuna la temperatura corpului). Se mai adauga circa 200 g faina sau pana cand se obtine un aluat gros, apoi se imparte si se pune in doua castroane curate.

O parte de aluat se lasa alba, asa ca se adauga in ea esenta de vanilie si se completeaza cu faina, framantandu-o pana cand se obtine o coca pufoasa. La final se curata mainile de aluat, se spala, apoi se ung cu ulei si se aduna coca de pe peretii castronului, formand o bila. Se acopera castronul cu o folie, apoi cu un prosop si se lasa coca la crescut la loc cald.

Cealalta parte de aluat se amesteca cu esenta de rom si 30 g cacao si se completeaza cu faina framantandu-o pana cand se obtine o coca pufoasa. La final se curata mainile de aluat, se spala, apoi se ung cu ulei si se aduna coca de pe peretii castronului, formand o bila. Se acopera castronul cu o folie, apoi cu un prosop si se lasa coca la crescut la loc cald.

Se taie rahatul in bucati mici.

Stafidele se clatesc cu apa si se lasa intr-o apa curata la inmuiat.

Se bat albusurile spuma cu un praf de sare, apoi se adauga zaharul si zaharul vanilinat si se mixeaza pana cand devin ca o bezea.

Se da drumul la cuptor pentru a se incalzi.

Aluaturile se impart in doua, dupa ce au crescut. Se intinde pe masa de lucru unsa cu ulei o foaie cu cacao, se adauga peste ea 1/4 din albusurile batute cu zahar, lasand marginile libere. Se presara nuci, stafide (scurse de apa) si bucatele de rahat. Se ruleaza foaia. Se procedeaza la fel si cu foaia alba, apoi cele doua foi se impletesc si se pun cu grija intr-o tava de cozonac unsa cu ulei si tapetata cu hartie de copt.

Se procedeaza in acelasi fel si cu celelalte doua foi bicolore.

Se lasa cozonacii sa creasca la loc cald, apoi se ung cu galbenusul amestecat cu lapte si se introduc la cuptor pana cand se rumenesc frumos. Se lasa sa se raceasca inainte de a fi scosi din tava.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cozonaci bicolori umpluti cu rahat, nuci si stafide" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Nuci