Desert Lava cake

de Meea in Dulciuri, 22 Iun 2020 | 3591 vizualizari

 

De data aceasta, tac... te las în liniștea ta să savurezi din plin fiecare colțișor din imagine și știu că deja te pregătești să-ți faci și tu. Nu are rost să mai amâni momentul și nici să aștepți altceva. Apucă-te de făcut lava cake, nu durează mult și nici nu o să-ți pară rău după. Am spus că tac, nu? Dar tu vezi ce-i acolo? Îți dai seama că am pus înghețată peste prăjitura fierbinte și în momentul în care te apuci de mâncat va curge ciocolată muuultă și înghețata se va topi și ușor și... înghit în sec. Mă opresc. Îți mai spun doar că mâine, pe la ora 13, postez o surpriză pentru tine, o surpriză care merită văzută, promit! Te uiți, da?

 

INGREDIENTE

  • 3 ouă
  • 5 linguri zahăr
  • 2 linguri făină
  • 200 g ciocolată
  • 100 ml frișcă lichidă
  • Nutella
Portii: 5
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Lava cake:

       Mixăm ouăle cu zahărul până când acesta s-a topit și compoziția își dublează volumul. Adăugăm făina și amestecăm cu un tel.

       Separat, topim ciocolata împreună cu frișca lichidă. Punem ciocolata tocată și frișca lichidă într-un vas de plastic. Urmează să introducem vasul în cuptorul cu microunde. După aprox. fiecare 5 secunde, scoate vasul și amestecă ciocolata. Repeți acești pași până când ciocolata s-a topit complet. Lași la cuptor 5 secunde, scoți, amesteci bine, iar lași la cuptor 5 secunde, etc. Este important să o verifici cât mai des, pentru că se arde foarte repede.

       Adăugăm ciocolata topită și Nutella peste amestecul de ouă. Nu am pus un gramaj anume pentru Nutella, poți să pui cât te lasă inima! Eu am mâncat mai mult decât am pus... Ungem formele cu unt și presărăm făină.

Turnăm aluatul în forme și le introducem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu spre mare. Cum fac să curgă ciocolata din interior? În momentul în care le-am introdus in cuptor, stai cu ochii pe ele. Vor fi gata atunci când apeși cu degetul usor pe deasupra lor și aluatul nu se lipește deloc de deget, dar vei simți că este totuși moale în interior. Dacă miști ușor de formă, prăjitura se va balansa ca o gelatina. Trebuie să se formeze un strat ușor de prăjitură coaptă pe deasupra, dar când apeși ușor să simți ca este totuși moale.

Le scoți din cuptor și le lași câteva minute, apoi le răstorni ușor pe o farfurie, pudrezi cu zahăr pudră, pui înghețată de vanilie și câteva fructe de pădure și plăcerea vine de la sine!

TIPS-URI

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Lava cake" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake cu capsuni si banane, fara coacere

de Rocsi 9

ieri la 19:15

Dressing cu avocado și iaurt grecesc - Sosul perfect pentru salate

ieri la 10:35

Negresa cu capsuni si afine

de oanapl 8

pe 01.06 la 17:44

Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos

pe 01.06 la 10:59

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

pe 30.05 la 21:49

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos