Puțini oameni știu ce sunt alivencile (la singular, "alivancă"), dar au citit despre ele în scrierile lui Ion Creangă. Și mai puțini încă, au mâncat sau au preparat vreodată așa ceva. Iată de ce m-am gândit să postez aici această rețetă. Eu însămi nu fac alivenci (mălai dulce) decât cel mult o dată pe an și nu respect întru totul rețeta tradițională, care oricum s-a mai modificat între timp, în funcție de ce ingrediente ne pun la dispoziție timpurile moderne. Spre exemplu, dacă alivencile de odinioară se preparau cu lapte acru ("chișleag"), astăzi se mai recomandă: laptele bătut, sana, sau iaurt, dar eu pun uneori lapte dulce și mai adaug, pentru consistență, brânză de vaci.
Este o prăjitură a vremurilor de odinioară. Un fel de mămăliguță dulce...
Se amestecă bine brânza dulce cu smântâna, ouăle, zahărul, sarea, bicarbonatul și untul topit. Peste această compoziție, se toarnă laptele și apoi se adaugă mălaiul și făina, cu grijă, să nu se formeze cocoloașe. Compoziția trebuie să fie lichidă, dar mai consistentă.
Se toarnă compoziția într-o tavă unsă cu unt și se dă la cuptor, la foc mic. Când este rumenită și uscată pe toată suprafața tăvii (pe mijlocul tăvii se întărește cel mai greu), scoateți alivanca din cuptor și, după ce se răcorește puțin, o tăiați și o serviți caldă, cu 1-2 linguri de smântână, iaurt sau dulceață.
Din aceste ingredinte, iese o tavă mare, dar dacă doriți doar să încercați rețeta, puteți să înjumătățiți ingredientele. De regulă, mălaiul se taie în pătrățele, sau în felii ca de tort, dacă se pune la copt într-un vas rotund. Eu le-am tăiat, de această dată, sub formă de inimioare, ca să le dau un aspect mai drăguț.
1
Nu lăsați tava prea mult în cuptor, ca să nu se usuce.
2
Pentru că alivencile sunt bune calde, e bine să faceți cantități mai mici și atunci diminuați proporțional ingredientele.