Fursecuri asortate - cookies

de Rita Ilies in Prajituri, 20 Dec 2013 | 6466 vizualizari

 

În română, cuvântul fursec provine din limba franceză ( four-sec ) însemnând ”cuptor uscat”.
Ca să ne întoarcem în timp și să ne imaginăm transformarea acestor minunate prăjiturele, de la cele mai fragede începuturi până azi, ar trebui să derulăm XIV secole.
Se spune că povestea lor începe în secolul VII, când zahărul devenise un aliment comun în Persia. Se asemănau cu niște turtițe realizate din zahăr și nuci.
Aceste începuturi primitive în ale artei culinare nu au dat o valoare aparte fursecurilor, ci mai degrabă, le-au clasat ca fiind un aliment nelipsit al drumeților, o hrană utilă, ușor de transportat cu proprietatea de a rezista bine în timp.
Așa au ajuns în Europa, odată cu migrațiile musulmane. Au fost primite și apreciate de societate, chiar și în bucătăriile regale. Odată cu trecerea timpului s-au diversificat, iar fiecare regiune în parte a contribuit la îmbunătățirea rețetei originale și la crearea unor noi forme.
Fursecurile au primit noi denumiri. Astfel, tradiționalele specialități olandeze ”koekje”, primesc denumirea de ”cookies” odată ajunse în America secolului al XVIII-lea. Aici au fost îmbunătățite cu bucăți de ciocolată, devenind foarte populare.
În principiu, delicioasele prăjiturele și-au păstrat și-n zilele noastre aceeași utilitate, fiind produse uscate, motiv pentru care rezistă mai bine în timp decât prăjiturile cremoase. Sunt ușor de servit și pot fi asociate atât cu micul dejun cât și cu evenimentele selecte.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente:
  • 400 g făină
  • 200 g zahăr
  • 200 g untură
  • 100 ml apă
  • 1 ou
  • 1 plic praf de copt
  • 2 plicuri vanilie
  • 1 praf de sare
  • arahide nesărate
  • coaja rasă de la o lămâie sau portocală
  • Pentru decor:
  • 100 g ciocolată albă
  • 100 g ciocolată cu lapte
  • 4 lingurițe ulei
  • drajeuri colorate cu ciocolată
  • nucă de cocos
  • zahăr pudră
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Fursecuri asortate - cookies:

   Ingredientele se amestecă împreună într-un castron încăpător. Pe o tavă în care am pus hârtie de copt, se formează fursecurile folosind un poș de patiserie și ornând cu drajeurile colorate.

   O altă metodă, mai simplă, făcând mici biluțe care apoi se turtesc ușor cu o furculiță și în care se înfig jumătăți de arahide.

   După ce s-au copt, se lasă să se răcească. În acest timp, topim ciocolata. Aici, a fost atât de cald, încât am topit ciocolata în 5 minute, la soare. :)
   Rupeți-o bucățele și topiți-o pe bain-marie, sau direct în microunde, cam 12 secunde. Adăugați uleiul pentru luciul ciocolatei, apoi amestecați pentru omogenizare.
   Puteți să vă jucați cu ciocolata, nu e obligatoriu să le ornați la fel ca și mine. Eu le-am dat și prin nuca de cocos.
   Nu uitați să le puneți la rece! Ciocolata trebuie să se întărească!

   Celelalte fursecuri, și-anume cele cu drajeuri colorate, le pudrați bine cu zahăr. 

   Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Fursecuri asortate - cookies" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (6)

MotanLaOale 1

20.12.2013, 22:56

Merisor 1

22.12.2013, 09:04

Minunate!

Rita Ilies 1

22.12.2013, 13:59

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tort Sa vina Primavara -  Reteta cu mango, fructul pasiuni si banane

pe 28.02 la 17:22

Baghetă cu ceapă crocantă - Rețeta de pâine care te cucerește prin savoare

pe 27.02 la 15:46

Cremă de brânză cu cheddar și bacon - Rețeta savuroasă la cuptor

pe 27.02 la 13:53

Bruschete cu brânză halloumi - Delicioase și ușor de făcut

pe 27.02 la 10:59

TOP
utilizatori

Rocsi

1351 puncte

gaby_duceag

100 puncte

MotanLaOale

56 puncte

Sidy

7 puncte

UrsanMihaela

6 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]