Pizza italiana adevarata

de Zamfira in Pizza, 14 Apr 2018 | 21508 vizualizari

 

Vreți să pregătiți o pizza adevărată? Am o rețetă originală de pizza, o adevărată minune, o modalitate de preparare a pizzei așa cum este ea, așa cum este pregătită în Italia.
Foarte mulți ani, am pregătit pizza, după diverse rețete (cu praf de copt, ouă :)), lapte) … ingredientele pot continua, dar NU, acestea erau doar aluaturi bine crescute, pufoase, foarte înalte, gen-cozonac și nu aveaua nimic în comun cu celebrul aluat de pizza, textură foarte subțire și ușor crocantă pe margini. Despre sos sau mai bine spus despre kechup din comerț…mai bine tac, în concluzie, puneam tot ce găseam în frigider. În sfârșit am descoperit o rețetă adevărată și cu mult drag vă transmit rețeta. O singură rugăminte am, vă rog să respectați ingredientele și modul de preparare. Un singur minus avem, dar nu este foarte grav, nu-l putem coace la vatră, dar diferența este minimă, veți vedea. Și uite așa, reușim să pregătim o pizza 99,99% italienească…glumesc, dar ne apropiem foarte, foarte mult de cel adevărat. Vă doresc succes și aștept părerea voastră.

 

INGREDIENTE

Aluat de pizza

  • 500 g făină (tip 650)
  • 1 linguriță sare
  • 12 g drojdie proaspătă
  • 1 linguriță zahăr tos
  • 250 ml apă caldă
  • 3 linguri ulei de măsline extra virgin

Sos de pizza

  • 200 ml roșii pasate
  • 2 căței de usturoi pisați
  • o mână de busuioc verde mărunțit
  • 1 linguriță busuioc
  • sare si piper
  • zahăr (1/2 linguriță)
  • 2 linguri ulei de măsline

Umplutura:

  • 1 lingură oregano
  • 250 g ciuperci (cele din conservă sau borcan, vor trebui stoarse de zeamă)
  • 150 g mozzarella ras combinat cu cheddar
  • 100 g prosciutto
  • măsline negre sau kalamata (fără sâmburi)
  • ulei de măsline picant 
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza italiana adevarata:

Punem drojdia făramițată într-un castron de lut, omogenizăm cu zahărul și jumătate din cantitatea de apă caldă. De fapt este maiaua. Lăsăm să fermenteze 15 minute. Amestecăm făina cu sarea.
După cele 15 minute, punem într-un bol maiua fermentată, apa rămasă și cele 3 linguri de ulei, amestecăm totul foarte bine (ingredientele lichide).
Adăugăm treptat făina, amestecând încet pentru a permite omogenizarea lentă. Frământăm compoziția câteva minute, apoi continuăm frământatul pe un planșeu de lucru (de lemn sau marmură). Adăugăm foarte puțină făină, doar cât să ne permită frământarea lină. Timp de frământare între 10-15 minute.
Punem aluatul într-un bol, acoperim cu o folie și lăsăm într-un loc călduț la dospit pentru 30 de minute.
Pregătirea sosusului de pizza (pentru 2 pizze):
Pisăm 2 căței de usturoi și îi călim ușor în ulei de măsline, adăugăm celelalte ingrediente și lăsăm să dea în clocot de 2-3 ori.
După cele 30 de minute, aluatul își dublează volumul. Jumătate din cantitate îl vom întinde, fie prin mișcări circulare, de rotire (pentru cei talentați) dar eu, îl întind cu sucitorul, pudrând blatul de lemn cu puțină făină. Diametrul trebuie să fie puțin peste 30 de cm.
Așezam aluatul într-o tavă de cuptor în care am pus hârtie pentru copt, acesta nu necesită ungere cu ulei.
Punem ingredientele pe pizza, după cum urmează:
  • pentru prima pizza
  1. ungem aluatul cu jumătate din cantitatea de sos
  2. presărăm o lingură de oregano
  3. punem ciupercile
  4. rupem prosciutto  în bucăți mai mari
  5. presărăm mozzarella
  6. punem măslinele
  7. stropim toată pizza cu ulei aromat (putem opta pentru pizza dulce, stropim cu ulei de măsline fără chili)
Punem pizza în cuptorul preîncălzit la 250 C și așa lăsăm temperatura pentru 12 minute.
Servirea nu necesită alte sosuri.
Poftă bună!
 

TIPS-URI

1

Ingredientele sunt entru 2 pizza MARI (dimensiunea +30 cm x 2) / 4 porții

2

Ulei aromat pregătit de noi – adăugăm într-o sticluță 250 ml ulei de măsline, 1 linguriță de chili mărunțit, 1 linguriță de cimbru și lăsăm la macerat 2 săptămâni

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza italiana adevarata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (9)

Lau 1

15.04.2018, 17:41

apetisanta

Rocsi 1

15.04.2018, 20:54

Este foarte, foarte buna! Asa pregatesc si eu aluatul, la ingredientele de la umplutura jonglez, in functie de ce am prin frigider!

Zamfira 1

16.04.2018, 12:05

Adevarat, umplutura poate sa fie din diverse ingrediente, peste, branze, vegetale, etc. Multumesc pentru aprecieri!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Aluat clasic de pizza reteta pentru blat perfect