Prajitura cu blaturi de albusuri, foi de napolitana si crema de vanilie

de Merisor in Prajituri, 24 Apr 2014 | 23326 vizualizari

 

Aveam demult salvata la favorite o reteta de prajitura de la Anamaria, insa abia acum i-a sosit randul.
Bineinteles ca eu am modificat cate ceva la ea in functie de ingredientele pe care le-am avut.
Prajitura presupunea 12 oua intregi, albusurile la blaturi si 12 galbenusuri la crema, insa eu avand 6 albusuri ramase de la alte preparate, le-am folosit pe acelea si am facut altfel crema din 6 galbenusuri.
A iesit o prajitura foarte buna!

 

INGREDIENTE

  • Blat nr 1:
  • 6 albusuri
  • 8 linguri zahar
  • 3 plicuri zahar vanilat
  • 3 linguri faina
  • 100 gr nuca de cocos colorata
  • 1 lingurita zeama de lamaie
  • 1 varf lingurita sare
  • 1/2 plic praf de copt cu sofran
  • 1 foaie napolitana
  • Blat nr 2:
  • 6 albusuri
  • 8 linguri zahar
  • 3 plicuri zahar vanilat
  • 3 linguri faina
  • 100 gr nuca macinata
  • 1 lingurita zeama de lamaie
  • 1 varf lingurita sare
  • 1/2 plic praf de copt cu sofran
  • 1 foaie napolitana
  • Pentru crema:
  • 6 galbenusuri
  • 6 linguri zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 2 lingurite esenta de vanilie
  • 1,200 l lapte
  • 1/2 lingurita sare
  • 12 linguri faina
  • 100 gr unt
  • 300 gr mascarpone
  • Pentru ornat:
  • 50 gr ciocolata amaruie
Portii: 24
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura cu blaturi de albusuri, foi de napolitana si crema de vanilie:

Reteta Aneimaria este aceasta: http://www.bucataras.ro/retete/prajitura-iugoslavia-28214.html

Pentru blaturi (separat pentru fiecare), mixam albusurile cu putina sare pana devin spumoase, apoi adaugam treptat zaharul amestecat cu zaharul vanilat, mixand energic.

Dupa ce am adaugat jumatate din cantitatea de zahar incepem sa picuram si zeama de lamaie, ajuta la intarirea bezelei.

Apoi vom adauga faina amestecata cu praful de copt si vom incepe sa amestecam usor, pentru a nu se lasa bezeaua, iar la final adaugam nuca, respectiv nuca de cocos.

Alegem o tava aproximativ de dimensiunea foii de napolitana(eu am folosit o tava de 25/36 cm, doar putin mai lunga decat foaia), o tapetam cu hartie de copt, asezam foaia de napolitana in ea si intindem primul blat peste foaie.

Coacem blatul la 180 de grade pentru 35- 40 de minute, sau pana cand la testul cu scobitoarea, aceasta nu mai iese umeda.

Pentru crema, amestecam intr-un vas galbenusurile cu zaharul, sarea si faina si le diluam cu putin lapte rece.

Restul de lapte il vom adauga fierbinte peste ingredientele amestecate in vas si vom pune vasul la foc incet mestecand continuu in crema care se va ingrosa destul de rapid.

Cand crema se ingroasa suficient, ca o budinca, ridicam vasul de pe foc si adaugam untul taiat bucatele si esenta. Amestecam bine pana cand se topeste untul si dam vasul la rece, acoperit.

Dupa ce se va raci crema, o vom amesteca cu mascarponele, punand treptat cate putin mascarpone in crema si mixand usor.

Impartim crema in doua si punem o parte intre blaturile prajiturii, foile de napolitana le vom pastra la mijloc, iar a doua parte deasupra si vom rade ciocolata peste ea.

Spor si pofta buna!

 

TIPS-URI

1

Se poate inlocui mascarponele cu 200 gr unt.

2

Prajitura se portioneaza foarte bine a doua zi.

3

Blaturile se pot insiropa usor, dar fara a ajunge siropul la foaia de napolitana.

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura cu blaturi de albusuri, foi de napolitana si crema de vanilie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura DENY