Reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci

de vasimur in Mancaruri de post, 21 Iun 2018 | 39250 vizualizari

 

Tot din rezerva pentru iarnă, avută în congelator, m-am hotărât să fac o ciulama de nicoreți! Mai exact, o reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci
Nicoretele este o specie de ciuperci comestibile cunoscută  în popor ca buretele lui Sfântu’ Gheorghe sau burete de mai, deoarece apare timpuriu, după data de 23 aprilie (Sfântul Gheorghe), până în luna iunie.
Ciulamaua de ciuperci de pădure: hribi, ghebe sau bureți este delicioasă! Dar la fel de gustoasă este și din ciuperci champignons sau pleurotus, care se găsesc pe piață, tot timpul anului.

 

INGREDIENTE

Ingrediente pentru Reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci

  • 1 kg ciuperci - nicoreți
  • 1-2 cepe medii
  • 3-4 căței de usturoi
  • 2-3 linguri de făină
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1 legătură de pătrunjel verde tocat
  • sare după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce, după gust
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci:

Cum se prepara Reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci

Curățăm și spălăm bine ceapa, după care o tocăm mărunt (eu am folosit un choper de legume). În uleiul încins, călim ceapa până ce se înmoaie și devine ca sticla, cca 3-4 min, fără să o rumenim.

Deoarece ciupercile folosite de mine erau congelate, le-am pus într-o sită ca între timp să se dezghețe și să se scurgă apa. Dacă folosim ciuperci proaspete, le curățăm de pieliță (ciupercile champignons), le spălăm bine cu apă și le punem la scurs, într-o sită.

Tăiem ciupercile fideluță (julien) sau cubulețe mai mari sau mai mici, după preferință, inclusiv codițele. Dacă bureții nu sunt prea mari, putem să-i lăsăm întregi.

Punem ciupercile peste ceapă, amestecăm bine și lăsăm să se călească împreună, în suc propriu, la foc mic, cca 10-15 minute, acoperite cu un capac. La nevoie putem adăuga și puțină apă dar nu multă deoarece ciupercile mai lasă și ele apă la gătit! După ce s-au călit și ciupercile, eu am transferat din tigaie într-o oală mai încăpătoare.

Între timp punem făina într-o cană, turnăm treptat apă și amestecăm până ce îngroșeala devine ca o smântână mai subțire (eu am folosit un mixer). Turnăm „îngroșeala” peste ciuperci, amestecăm bine și lăsăm să fiarbă pînă ce sosul se îngroașă, nu mai mult de 5 min. La nevoie, se mai poate subţia cu apă. Se oprește focul, se condimentează cu sare, piper și boia de ardei, după gust! Tot acuma se pune usturoiul pisat și pătrunjel verde tocat mărunt și se amestecă!

Servim ciulamaua de ciuperci, cu mămăliguță caldă.

Poftă bună!

Pentru perioada postului va recomandam si aceasta reteta de Tocanita de ciuperci sau o reteta simpla si apreciata de toata lumea de Ciuperci umplute

Incanta-i pe cei dragi si cu aceasta reteta de Sarmale de post cu ciuperci

TIPS-URI

1

Când turnați îngroșeala peste ciuperci, puteți pune și 150-200 g de smântână, dar atunci nu va mai fi de post!

2

Pentru ciulama, puteți folosi orice fel de ciuperci aveți la dispoziție: hribi, ghebe, bureți, chiar și champignons sau pleurotus.

3

Puteți pune usturoi pisat și pătrunjel verde tocat mărunt, dacă vă place.

4

Puteți folosi și boia de ardei iute, dacă doriți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de post, simpla si gustoasa de Ciulama de ciuperci" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Biscuiți crăpați, cu lămâie - Delicioși și ușor de făcut

ieri la 16:01

Melcișori cu nucă și gem - Desertul rapid și delicios

ieri la 15:03

Bruschete cu brânzeturi - Gustarea perfectă pentru orice moment

ieri la 10:53

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

pe 29.05 la 10:19

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

pe 28.05 la 09:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

2140 puncte

Rocsi

1164 puncte

Panacris

243 puncte

abstract01

200 puncte

RODIMUR

129 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ardei capia umplut cu ciuperci si orez in sos de rosii cu vin si usturoi