Blat:
Galbenusurile se mixeaza cu zaharul si esenta de vanilie pana se albesc si devin ca o crema. Adaugam apoi lingura cu lingura, uleiul si apa clocotita, amestecand bine dupa fiecare. Faina o amestecam cu praful de copt si cacaoa, apoi incorporam in crema de oua.
Albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare, dupa care le incorporam in compozitie, amestecand usor cu o spatula, cu miscari de jos in sus. Turnam in tava mare de la aragaz tapetata cu hartie de copt. Dam la cuptor la foc mediu, pentru cca 15 minute.
Rasturnam blatul pe o bucata de hartie de copt presarata cu putin zahar si cat e inca fierbinte il rulam incet sa nu se rupa, cu tot cu hartie. Lasam asa rulat pana se racoreste, apoi il derulam si-l lasam sa se raceasca.
Crema:
Ciocolata rupta bucatele se topeste la foc impreuna cu smantana pentru frisca. Se omogenizeaza si se lasa sa se racoreasca. Dupa ce s-a racorit se da vasul la congelator pentru minim 1 ora, pana crema se raceste foarte bine si se intareste. Se mixeaza apoi pana devine pufoasa.
Crema de ciocolata se intinde uniform peste blatul racit, apoi se ruleaza. Rulada se da la frigider pentru 1 ora, apoi se portioneaza dupa dorinta.
Cine imparte parte-si face, asa ca isi poate taia felia cea mai groasa! :))))