Salata mediteraneana, cu cartofi si ardei copti

de RODIMUR in Salate, 5 Ian 2018 | 3661 vizualizari

 

Pentru că astăzi este o zi mare de post și pentru că în urmă cu ceva timp am găsit pe net o rețetă de salată prin care pot valorifica ardeii copți puși din toamnă la conservat, m-am gândit să o fac acum, cu oarece mici modificări.
Între timp, am mai găsit un alt tip de salată, tot cu ardei copți, dar aceea rămâne să o fac altă dată...
Această salată este preparată la cald și grație condimentelor (oregano și busuiocul din uleiul de măsline pe care l-am folosit) are o aromă și un gust aparte.

 

INGREDIENTE

  • 5 cartofi medii
  • 5 ardei copți
  • 3 roșii
  • 100 grame de măsline feliate
  • 1 ceapă (roșie) tăiată rondele
  • 3 căței de usturoi, feliați
  • 2-3 linguri de ulei de măsline (cu busuioc)
  • 1 linguriță de oregano
  • sare
  • piper
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata mediteraneana, cu cartofi si ardei copti:

Cartofii se spală și se pun  întregi la fiert.

Între timp se curăță ceapa și usturoiul, se spală și se taie (ceapa, rondele, iar usturoiul, felii).

Roșiile se spală și se feliază.

Se clătesc măslinele și se feliază.

Ardeii copți se taie fâșii.

După ce au fiert, cartofii se lasă să se răcorească, se curăță de coji și se taie în cubulețe mari.

Se pune ceapa și apoi usturoiul la călit, la foc mic, ca să nu se ardă și după ce se înmoaie se adaugă roșiile și zeama lăsată de ardeii copți. După 3-4 minute se adaugă măslinele tăiate, ardeii copți feliați și se presară oregano, sare și piper. Se amestecă ușor, pentru ca aceste condimente să fie distribuite în toată cratița și apoi se adaugă și cartofii tăiați cubulețe. Se mai lasă cratița pe aragaz, la foc mic, încă 4-5 minute, până mai scade puțin lichidul și toate ingredientele se impregnează cu sosul format. După acest interval de timp, se oprește focul de la aragaz și salata poate fi servită, fără pâine, pentru că are cartofi.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roșii, care fierb bine și nu se sfărâmă prea ușor.

2

Căliți legumele la foc mic, ca să nu se ardă și să capete un gust amar.

3

Tăiați ingredientele în bucăți mari și amestecați-le ușor pe foc, ca să nu se terciuiască.

4

Puteți folosi și ceapă galbenă, dar cea roșie este nu numai mai aspectuoasă, ci și mai puțin iute.

5

Rețeta originală nu avea piper, dar eu am adăugat, pentru că-mi plac mâncărurile picante. Dacă nu vă priește acest condiment, puteți să-l evitați și veți respecta astfel, întru totul, rețeta originală.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata mediteraneana, cu cartofi si ardei copti" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Salata de pui cu paste si porumb