Supa din copanele de pui, cu galuste de gris

de RODIMUR in Supe, 17 Ian 2022 | 5193 vizualizari

 

O supă ușoară și dietetică, ce se face destul de repede și care ne place mai ales când conține găluște de gris este aceasta, din copănele de pui. 
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 8 copănele de pui
  • 3-4 morcovi
  • 1-2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 1 ceapă galbenă
  • 3-4 căței de usturoi
  • sare, boabe de piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • Pentru găluște:
  • 3 ouă
  • 9 linguri de gris
  • sare
  • piper măcinat
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa din copanele de pui, cu galuste de gris:

Copănelele se spală, se curăță de pielea tare de la bază, se spală în câteva ape și se pun la fiert, la foc mic cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se adună și se aruncă. Se completează cu apă caldă, atunci când este necesar.

Se curăță rădăcinoasele,  se spală și se taie în bucăți mari, sau se pot lăsa întregi.

Se curăță ceapa și usturoiul, după care se spală și se lasă în așteptare.

Când copănelele sunt aproape fierte, se scot cu o paletă din oală și supa se strecoară printr-o sită deasă. Se toarnă supa strecurată într-o oală, se adaugă legumele și câteva boabe de piper și se fierbe la foc mediu, timp de 10-15 minute, după care se adaugă copănelele de pui care sunt aproape fierte. 

Pentru găluște se adaugă sarea și piperul măcinat într-o farfurioară în care s-au pus cele trei ouă, se mixează bine și apoi se încorporează grisul, până ce compoziția se omogenizează.

Se oprește focul de la oala cu supă, pentru a face găluștele. Se ia compoziție pentru găluște cu o lingură umezită în prealabil și se alunecă în oala cu supă. După ce s-au adăugat toate găluștele, se dă oala iar la foc mic la început, apoi, la foc mediu, până ce găluștele cresc în volum și se pătrund.

Atunci se condimentează supa cu sare și piper, se presară pătrunjel tocat, pregătit dinainte, se ia oala de pe foc, se pune capacul și după 10 minute ”de odihnă” se poate servi.

TIPS-URI

1

Pentru supe, legumele nu se mărunțesc, ci se taie în bucăți mari, sau se lasă întregi.

2

Carnea trebuie să fiarbă la foc mic spre mediu, ca să nu se tulbure supa.

3

Supa de carne trebuie strecurată întotdeauna printr-o sită deasă (ca să nu rămână oase).

4

După ce preparați compoziția pentru găluște, faceți-le imediat, în caz contrar ea se va îngroșa, iar acestea vor fi tari. Situația poate fi reparată cu un adaos corespunzător de apă/supă.

5

Pregătiți din timp verdeața pe care o veți adăuga la sfârșitul preparării.

6

Lăsați supa să ”se odihnească” 10 minute, cu capacul pus pe oală, înainte de a o servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa din copanele de pui, cu galuste de gris" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de pui cu galuste de gris