Tort cu ciocolata, mure si crema caramel

de oanapl in Torturi, 11 Feb 2017 | 7588 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 25 g cacao neagra
  • 75 ml apa
  • 3 oua
  • 100 g zahar
  • 60 ml ulei
  • 140 g faina
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • esenta de rom
  • Pentru mousse-ul de ciocolata:
  • 200 g ciocolata amaruie
  • 180 ml frisca lichida
  • 40 ml apa
  • 30 g unt
  • 5 g gelatina
  • Pentru crema caramel:
  • 100 g zahar
  • 50 ml apa
  • 25 g unt
  • 100 ml smantana dulce
  • 50 g alune
  • Pentru mousse de mure:
  • 200 g mure
  • 2 linguri zahar
  • 50 ml apa
  • 5 g gelatina
  • 320 ml frisca lichida
  • 1 lingura zahar pudra
  • Pentru jeleu de mure:
  • 200 g zmeura
  • 2 linguri zahar
  • 50 ml apa
  • 10 g gelatina
  • 70 ml apa
  • Pentru ornat:
  • 200 ml frisca lichida
  • 5 linguri zahar pudra
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu ciocolata, mure si crema caramel:

Pentru blat, pui cacaua intr-un vas si torni apa clocotita, amestecand continuu, pana la omogenizare, apoi lasi la racit. Strecori compozitia pentru a nu ramane cocoloase de cacao. Bati albusurile spuma tare cu un praf de sare. Adaugi jumatate din cantitatea de zahar si mixezi pana obtii o bezea lucioasa care face tepi atunci cand scoti paletele mixerului. Galbenusurile le freci cu cealalta jumatate din cantitatea de zahar pana devin albe si cremoase. Adaugi treptat uleiul, esenta de rom, apoi compozitia de cacao racita.
Incorporezi faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit, in 2-3 reprize, bezeaua. 
Torni compozitia intr-o tava (26 cm diametru) tapetata cu hartie de copt. Dai tava la cuptor la foc mediu, pentru cca. 40 de minute, pana blatul devine ferm la atingere. Il scoti pe un gratar si-l lasi la racit. 
Pentru mousse-ul de ciocolata, pui ciocolata maruntita si untul taiat cubulete intr-un vas si il asezi pe baie de aburi. Lasi sa se topeasca ciocolata usor, la foc mic.
Hidratezi gelatina in 40 ml de apa rece si dupa ce s-a topit ciocolata, o adaugi peste aceasta (avand grija sa nu fie fierbinte ciocolata) si amesteci pana se omogenizeaza compozitia, apoi lasi sa se raceasca ciocolata, pana ajunge la temperatura camerei.
Intre timp, mixezi frisca lichida cu zaharul pudra pana devine ferma, apoi o amesteci cu ciocolata racita.
Blatul racit il tai in doua pe orizontala. Asezi un blat pe platou, in interiorul unui inel de tort reglabil, torni mousse-ul de ciocolata si asezi al doilea blat, apoi introduci platoul in frigider. 
Pentru crema caramel, pui apa la fiert cu zaharul, la foc potrivit si cand incepe sa clocoteasca apa, dai focul la mic si lasi sa fiarba pana incepe sa se caramelizeze zaharul (timp de 10-15 minute). Cand a capatat o culoare frumoasa, caramel, adaugi untul si amesteci energic pana cand se topeste untul, apoi adaugi smantana dulce si amesteci pana se omogenizeaza compozitia. Mai fierbi caramelul pentru maxim un minut, amestecand continuu, apoi transferi caramelul intr-un bol curat si-l lasi sa ajunga la temperatura camerei.
Intre timp, prajesti alunele timp de 10 minute, la 180 de grade C si apoi le tai grosier. 
Dupa ce s-a racit caramelul, adaugi alunele si amesteci pana se omogenizeaza compozitia. Torni caramelul peste blatul de tort si introduci tava in frigider.

 Mousse-ul de fructe. Pui gelatina la hidratat in apa rece. Fructele le pui pe foc impreuna cu zaharul si apa. Lasi sa fiarba timp de 10 minute pana se inmoaie. Treci fructele prin sita. In lichidul rezultat pui gelatina (topita in prealabil pe baie de abur) si amesteci bine. 
Frisca lichida o bati impreuna cu zaharul pudra, apoi o adaugi peste crema de fructe prin miscari de jos in sus. Intinzi mousse-ul de fructe de padure peste crema caramel si nivelezi cu o spatula, apoi introduci tava la frigider.

Jeleu de mure. Pui gelatina la hidratat in 70 ml de apa rece. Apa (50 ml) o pui impreuna cu zmeura si zaharul la fiert. Lasi sa fiarba timp de 6 minute, apoi opresti focul. Treci murele prin sita, iar in sucul rezultat, adaugi gelatina (topita in prealabil pe baie de abur). Amesteci bine, apoi torni jeleul peste prajitura si introduci tava la frigider.

Lasi prajitura la rece peste noapte.

Inainte de a desface inelul, treci cu grija de jur imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.
Mixezi frisca lichida cu zaharul pudra si decorezi tortul dupa imaginatie cu frisca si fructe de padure.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu ciocolata, mure si crema caramel" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort cu spuma de ciocolata