Tort cu dublă cremă de zmeură

de diaconta in Torturi, 18 Mai 2015 | 3347 vizualizari

 

Un tort pe care l-am făcut cu multă dragoste, pentru o fetiţă tare draga mie,care a împlinit 4 anişori.
„La multi ani Raisa!!!!”
Am vrut să fac un tort care să i se potrivească,pentru că e un copil foarte vesel. M-a inspirat foarte mult o fotografie în care era vopsită cu toate culorile. Pentru mine acea poză reprezenta toată bucuria copilariei.
Din motive de oboseală, lumină şi grabă, fotografiile mele nu sunt prea reuşite, noroc că am „împrumutat” o fotografie frumoasă cu sărbătorita şi tortul, fotografie făcută de părinţii fetiţei.

 

INGREDIENTE

Blat de tort (tava cu diametrul de 28 cm):

  • 7 oua
  • 210 g zahar
  • 210 g faina
  • 5 g praf de copt
  • Un praf de sare

Blat de tort (tava cu diametrul de 20 cm):

  • 5 oua
  • 150 g zahar
  • 150 g faina
  • 5 g praf de copt
  • Un praf de sare

Jeleu/piure de zmeura(l-am folosit la cele doua creme):

  • 600 g zmeura
  • 3 linguri zahar
  • 2 linguri amidon alimentar
  • 3 linguri sirop de zmeura

Mousse de zmeura:

  • Jumatate din cantitatea de jeleu de zmeura
  • 300 ml frisca lichida îndulcita
  • 3 foi gelatina=5g

Crema de zmeura cu mascarpone:

  • Jumatate din cantitatea de jeleu de zmeura
  • 250 g mascarpone
  • 2 linguri zahar pudra
  • 200 ml frisca lichida

Sirop:

  • 3 linguri zahar
  • Zeama de la jumatate de lamâie
  • 200 ml apa rece

Pentru decor:

  • 300 ml smântâna pentru frisca 30% grasime
  • 1 lingura zahar
  • 100 g ciocolata alba + frisca lichida
  • Colorant alimentar diverse culori
  • Floricele, buburuze, ornamente colorate si betisoare de ciocolata
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu dublă cremă de zmeură:

Daca aveti timp, este bine sa preparati blatul si jeleul/piureul de zmeura cu o zi înainte.

Eu am fost cam presata de timp/

Cele doua blaturi le-am preparat dupa reteta de aici.

Pentru ca am folosit zmeura congelata, am lasat-o sa se decongeleze,am amestecat-o cu zaharul, am pus pe foc pâna ce zaharul s-a topit.

Apoi am trecut tot amestecul printr-o sita deasa pentru a elimina semintele.

Am pus iar amestecul pe foc

Amidonul l-am diluat cu siropul de zmeura,apoi l-am pus în cratita peste zmeura.

Am amestecat pâna când s-a îngrosat.

Am lasat sa se raceasca.

Am pus foile de gelatina la înmuiat cu apa rece.

Am mixat frisca.

Am încalzit putin gelatina la microunde.Doar cât sa se topeasca.

Apoi am turnat-o în fir subtire peste zmeura.

Am încorporat jeleul de zmeura în frisca si am pus la frigider pentru 15 minute.

O mai urmariti sa nu se întareasca prea tare.

Blatul mai mare l-am taiat în doua pe orizontala,l-am însiropat si am pus mousseul de zmeura.

Pe margine am pus frisca si ornamente colorate.

Blatul mai mic l-am taiat obtinând 3 blaturi.

Pentru crema de zmeura cu mascarpone am procedat în felul urmator:

Crema mascarpone am mixat-o cu zaharul pudra si am pus peste ea jeleul de zmeura.

Am mixat frisca si apoi am încorporat-o în amestecul de mascarpone si zmeura.

Cu crema aceasta am umplut blatul mai mic, dupa ce l-am însiropat.

Am acoperit si restul tortului cu frisca.

Am topit ciocolata alba pe baie de aburi cu 2-3 linguri de frisca.

Am împartit ciocolata în mai multe boluri si am pus în fiecare câte o picatura de colorant,obtinând astfel diverse culori.

Cu fiecare culoare am trasat linii deasupra tortului, lasând sa se prelinga si pe margine.

Am pus si restul ornamentelor:buburuze, floricele si betisoare de ciocolata.

Cam asta a fost reteta, un tort simplu dar foarte gustos din ceea ce au marturisit cei ce au gustat.

 

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu dublă cremă de zmeură" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

diaconta 1

19.05.2015, 19:15

Va multumesc mult bucatarasi dragi
Tocmai a fost in vizita mama sarbatoritei si mi-a spus ca le-a placut foarte foarte mult tortul.

Rocsi 1

19.05.2015, 21:07

Bravo, bravo, bravo Dia draga!

geoline 1

19.05.2015, 22:21

bravo!!!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort,, Cafe-Cioco-Rom,,