Varza cu costita si carnati

Deși sunt convins că procentajul celor care citesc introducerea unei rețete este foarte redus, uneori chiar nu citește nimeni, consider că înainte de a te apuca de gătit ceva, trebuie să ai o poveste, fie ea măcar și cea din minte, cea care-ți răscolește simțurile și simțirile și, de poftă, te apuci de treabă. 
Apoi mai e ceva, personal, chit că încerc mâncărurile pe oriunde aș merge în țară ori în lume, tot de mâncarea de acasă sunt mai atașat, e din belșug, e sănătoasă,e făcută chiar după măsura poftei și a gustului și, deloc de neglijat, e la orice oră. 
Vasăzică o să înceapă postul, cel mâncare e o joacă, e doar un strop din ceea ce ar trebui să însemne postul, dar pentru că e o realitate, trebuie să-i lăsăm și lăsatului de sec partea sa, destul de generoasă zic eu. 
Astfel, fiindcă toată vara tuciul n-a lipsit din foișor, fiind mereu pe pirostriile atent așezate, dar și pentru că după ce am băgat vaza la murat mi-au mai rămas câteva verze dolofane, am zis că-i taman momentul în care, cât mai robotesc prin curte, să încing tuciul oleacă. Varza am tocat-o cât ai clipi, deh, varză de toamnă, coaptă, și cât a stat ea 15 minute să se așeze, am prăjit repede vreo câteva coaste de porc, bine împănate cu carne, apoi câțiva cârnați mai trupeși în urma coastelor și, în minunata untură încinsă, am pus varza, potrivind-o cu apă cât să fiarbă bine, dar și cu sare. După ce a fiert mai bine de jumătate am pus și cârnații cu costița, să se pătrundă de sucul sănătos al verzei, apoi oleacă de mărar și bulionul, lăsându-le la foc mic, până când varza mai că se topea în gură când prindeai câteva fire în vârful lingurii de lemn. 
Că am făcut și mămăligă nu mai încape vorba, doar mă știți, om simplu, de la țară, unul care, în astfel de momente, scoate repede și-o ceapă roșie de apă, să fie festinul cu bucurie. 
No, atât cu descrierea, că doar nu e șezătoare.