Varza cu costita si carnati

de portiadelumina in Porc, 13 Noi 2018 | 5251 vizualizari

 

Deși sunt convins că procentajul celor care citesc introducerea unei rețete este foarte redus, uneori chiar nu citește nimeni, consider că înainte de a te apuca de gătit ceva, trebuie să ai o poveste, fie ea măcar și cea din minte, cea care-ți răscolește simțurile și simțirile și, de poftă, te apuci de treabă. 
Apoi mai e ceva, personal, chit că încerc mâncărurile pe oriunde aș merge în țară ori în lume, tot de mâncarea de acasă sunt mai atașat, e din belșug, e sănătoasă,e făcută chiar după măsura poftei și a gustului și, deloc de neglijat, e la orice oră. 
Vasăzică o să înceapă postul, cel mâncare e o joacă, e doar un strop din ceea ce ar trebui să însemne postul, dar pentru că e o realitate, trebuie să-i lăsăm și lăsatului de sec partea sa, destul de generoasă zic eu. 
Astfel, fiindcă toată vara tuciul n-a lipsit din foișor, fiind mereu pe pirostriile atent așezate, dar și pentru că după ce am băgat vaza la murat mi-au mai rămas câteva verze dolofane, am zis că-i taman momentul în care, cât mai robotesc prin curte, să încing tuciul oleacă. Varza am tocat-o cât ai clipi, deh, varză de toamnă, coaptă, și cât a stat ea 15 minute să se așeze, am prăjit repede vreo câteva coaste de porc, bine împănate cu carne, apoi câțiva cârnați mai trupeși în urma coastelor și, în minunata untură încinsă, am pus varza, potrivind-o cu apă cât să fiarbă bine, dar și cu sare. După ce a fiert mai bine de jumătate am pus și cârnații cu costița, să se pătrundă de sucul sănătos al verzei, apoi oleacă de mărar și bulionul, lăsându-le la foc mic, până când varza mai că se topea în gură când prindeai câteva fire în vârful lingurii de lemn. 
Că am făcut și mămăligă nu mai încape vorba, doar mă știți, om simplu, de la țară, unul care, în astfel de momente, scoate repede și-o ceapă roșie de apă, să fie festinul cu bucurie. 
No, atât cu descrierea, că doar nu e șezătoare. 

 

INGREDIENTE

  • 3-4 verze potrivit de mari
  • 6-7 cârnați groși
  • 1 kg costiță porc (cap de piept)
  • bulion (după gust și preferință de colorare a preparatului)
  • sare
  • mărar uscat
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varza cu costita si carnati:

Metoda de preparare este clasică. Se toacă varza (fiind făcută la tuci, la pirostrii, am tocat-o mai mare un pic, se fierbe bine) și se pregătește pentru pus la fiert. 

În tiimp ce am tocat varza, am prăjit costița și cârnații, scoțându-le pe hârtie absorbantă până la momentul așezării lor în varza ce trebuie să fiarbă ca jumătate din timpul alocat. Sarea se pune mereu de la început, spre final, dacă mai e cazul, se face completare. Varza am pus-o în untura încinsă rămasă de la prăjirea cârnaților și a costiței, apoi am completat cu apă pentru o fierbere corectă.

Spre final am adăugat bulionul (eu am pus vreo 250 ml), mărarul uscat și am mai lăsat un pic la fiert încât să se omogenizeze totul. 

Am mâncat varza, ca de fiecare dată, cu mămăligă. 

Să aveți poftă! 

TIPS-URI

1

Mulți evită să folosească untura de la prăjit folosind ulei. Nu e greșit, dar gustul adevărat al verzei este dat de untura aceea în care s-au prăjit înainte cârnații, costița, ori alte bucăți de carne și slănină de porc, după caz.

Daca ti-a placut reteta noastra "Varza cu costita si carnati" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (13)

Ksenya 1

16.11.2018, 15:25

frumoasa introducere, bucate bune

dantes 1

17.11.2018, 13:24

Super!

RODIMUR 1

24.11.2018, 06:40

Apetisantă mâncare, după câte se arată în platou...! Nu mă prea înghesui la varză, dar la mămăliguță, cu cârnați sau costiță,mă înscriu neapărat...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake cu capsuni si banane, fara coacere

de Rocsi 9

ieri la 19:15

Dressing cu avocado și iaurt grecesc - Sosul perfect pentru salate

ieri la 10:35

Negresa cu capsuni si afine

de oanapl 8

pe 01.06 la 17:44

Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos

pe 01.06 la 10:59

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

pe 30.05 la 21:49

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos