Desert tort Saint Honore

de Ancutsa in Torturi, 16 Feb 2018 | 3665 vizualizari

 

Tort Saint Honoré (sfântul-patron al bucătarilor şi patiserilor) cu aluat opărit, decorat cu cremă de vanilie şi cremă ganache, apoi cu mici choux-uri umplute cu cremă de vanilie şi de ciocolată şi ornate cu aureole de sfânt din zahăr caramelizat, specifice acestui desert.
"Reteta cu dragoste"

 

INGREDIENTE

  • Pentru choux-uri şi foaie:
  • 450 ml apă,
  • 200 ml ulei,
  • Un praf de sare,
  • 350 g făină,
  • 5 oua (medii) şi un albuş,
  • Opţional: 1 linguriţă praf de copt;
  • Pentru cremele de vanilie şi ciocolată:
  • 400 ml lapte,
  • 5 gălbenuşuri,
  • 3 linguri rase cu făină,
  • 3 linguri zahăr,
  • 1 păstaie de vanilie,
  • 100 g unt,
  • 6 pătrăţele ciocolată neagră,
  • 2 linguri frişcă lichidă,
  • Pentru crema ganache:
  • 150 ml frişcă lichidă,
  • 100 g ciocolată albă,
  • Pentru aura şi decoraţiuni:
  • 6 linguri zahăr
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort Saint Honore:

 

Eclerurile:

Se pun la fiert apa, uleiul şi un praf de sare. Când începe să fiarbă, se adaugă făina, amestecând bine. Se dă de pe foc şi se lasă la răcit. Se încorporează ouăle, omogenizând.

Într-o tavă rotundă pregătită cu foaie de copt se toarnă o parte din aluatul opărit, dând formă rotundă. Se dă la cuptorul preîncălzit 10 minute, la foc mediu, se scoate tava din cuptor, se înţeapă aluatul din loc în loc, ca sa iasă aerul şi să nu rămână crud înăuntru şi se dă tava înapoi la cuptor pentru încă 15 minute la foc mic.

Restul aluatului se pune cu poşul într-o tavă cu foaie de  copt, formând choux-urile care se coc în acelaşi mod ca foaia rotundă de mai sus.

 

Cremele de vanilie şi ciocolată:

Într-o crăticioară, se amestecă bine cu un tel gălbenuşurile cu zahărul, seminţele de la o păstaie de vanilie şi făina, turnând laptele cald în fir subţire şi apoi se pune pe foc mic. Se fierbe până se îngroaşă, se dă de pe foc, se adaugă untul şi se omogenizează.

O treime din cremă se toarnă într-un castronel şi se amestecă repede cu ciocolata neagră.

Se lasă cremele la răcit. După aceea, se bat cu mixerul fiecare cremă cu câte o lingură de frişcă lichidă pentru o consistenţă mai fină.

 

Crema ganache:

Se încălzeşte frişca lichidă atât cât să frigă la deget, apoi se toarnă peste ciocolata albă ruptă bucăţele. Se amestecă bine, se dă la frigider să se răcească, apoi se bate cu mixerul până devine consistentă şi cremoasă.

 Decoraţiunile:

Se caramelizează zahărul într-o crăticioară cu fundul gros, agitând crăticioara din când în când. Nu se amestecă în el. Când s-a topit zahărul, se dă crăticioara de pe foc şi se scufundă choux-urile în zahărul topit şi se pun cu partea unsă în jos, pe o hârtie de copt. Când se vor răci, crusta de zahăr turtită va arăta asemenea aurei.Trebuie lucrat repede, pentru că se întăreşte repede zahărul.

Din zahărul rămas în crăticioară se toarnă în fir subţire pe o tavă teflonată pentru brioşe pentru a forma coşulete din zahăr.

După 10 minute, se pot desprinde choux-urile de pe hârtie şi se umple cu cremă de vanilie, iar altele cu ciocolată.

 Pentru asamblare: peste foaia rotundă din aluat opărit se întinde un strat de cremă de vanilie, se aşază de jur împrejur choux-urile umplute cu cremă, se ornează cu crema ganache, formând acele spice, apoi se aranjează coşuleţele şi decoraţiunile din zahăr.

 

 Timp: aprox 2h 30min

Porţii: 10

 Poftă Bună!

 

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2018/02/tort-saint-honore.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort Saint Honore" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

elucubratiiculinare 1

21.02.2018, 09:00

ce bine arata

Ancutsa 1

21.02.2018, 14:28

Kytz, multumesc frumos! Ma bucur mult ca ti-a placut!

Ancutsa 1

21.02.2018, 14:28

Multumesc mult, Mihaela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort Padurea Neagra