Farfalle cu sunca, in sos pesto

de RODIMUR in Farfalle, 17 Dec 2020 | 4619 vizualizari

 

Mai aveam puțin sos pesto într-un borcănel, așa că m-am gândit că aș putea prepara rapid un preparat bun atât la cină cât și la prânz. Zis și făcut, mai ales că ceea ce-mi mai trebuia, era la îndemână. Destul de repede, mâncarea preparată a fost gata, foarte gustoasă, sățioasă și pe gustul nostru.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de farfalle
  • 100 grame de șuncă
  • 3-4 linguri de ulei de măsline
  • 1 ceapă roșie (medie)
  • 2-3 linguri de sos pesto
  • 3-4 linguri de smântână
  • 50 ml de supă concentrată de legume
  • sare
  • piper
  • oregano
  • Pentru decor:
  • 50 grame de cașcaval răzuit
  • frunze proaspete de busuioc
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Farfalle cu sunca, in sos pesto:

Pastele se pun la fiert, în apă clocotită cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj.

Între timp, șunca se taie fâșii și se rumenește ușor în ulei de măsline, la foc mic. Apoi se scoate din tigaie și se lasă în așteptare.

Se curăță ceapa, se spală, se taie mărunt și se înmoaie puțin la foc mic, în uleiul de măsline în care s-a rumenit șunca.

Se adaugă sosul pesto în tigaie și după 2-3 minute, la foc mic, se adaugă și smântâna. Se omogenizează sosul obținut și se mai lasă la foc mic, încă 2-3 minute, amestecând întruna.

Pastele fierte se strecoară de apa în care au fiert, se clătesc cu apă rece și se scurg bine, după care se răstoarnă în bolul de servire.

Deasupra se toarnă sosul fierbinte, se condimentează cu: sare, piper și oregano, și se adaugă șunca rumenită. Se amestecă ușor pentru omogenizare, după care se decorează cu cașcaval răzuit în prealabil și cu frunze proaspete de busuioc.

Se servește cald, imediat după preparare.

TIPS-URI

1

Puteți folosi și alt fel de paste, care vă plac.

2

Puteți adăuga șunca neprăjită, dacă doriți să aibă o consistență mai moale și nu crocantă.

3

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu aibă un gust amar, ci căliți-o doar puțin, până ce se înmoaie.

4

Puteți folosi și ceapă galbenă, dar aceasta roșie are un gust mai bun și nu este prea iute.

5

Nu țineți sosul mai mult pe foc, ca să nu scadă prea tare, să rămână suficient și să aibă o consistență plăcută.

6

Serviți mâncarea caldă, imediat după preparare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Farfalle cu sunca, in sos pesto" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake cu capsuni si banane, fara coacere

de Rocsi 9

ieri la 19:15

Dressing cu avocado și iaurt grecesc - Sosul perfect pentru salate

ieri la 10:35

Negresa cu capsuni si afine

de oanapl 8

pe 01.06 la 17:44

Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos

pe 01.06 la 10:59

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

pe 30.05 la 21:49

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos