Mulțumesc Laura pentru formă, mulțumesc Lavinia pentru inspirație! Un dulce foarte savurat înainte de 1989, se pare că a trebuit să treacă peste 20 de ani, că să o readuc în meniul familie;) Un pic cam migăloasă treaba cu coptul, dar foarte savuroasă apoi;)
Pentri cojile de nuci:
Pentru cremă:
Ouăle se mixează cu unnpraf de sare și zahărul tos, până ce se topește zahărul. Apoi se adaugă uleiul, laptele șia moniacul stins, rând pe rând. Făina se adaugă în ploaie și se încoporează ușor, amestecându-se până ce se obține un aluat elastic. Din aluatul obținut se pun bile mici în preas specială, preîncinsă și unsă cu puțin ulei. Se închide presa și se ține strîns închisă, la copt, pe flacăra aragazului, cca. 1 minut pe fiecare. Se repetă operaținuea, până ce se termină toată compoziția ( cca. 60 de minute :)) După ce s-a răci cojile de nuci se ” cosmetizează” îndepărtând marginile.
Acestea se mărunțesc, se amesetcă cu pudra de cacao, Brumi, nucamăcinată, zahărul tos, esența de rom și laptele rece. Untul moale se mixează și se adaugă amestecul de mai sus, amestecându-se ușor până ce se va obține o cremă omogenă. Cojile de nuci se vor umple cu crema obținută, se unsec două coji, pentru a se obține nuca, apoi se tăvălesc prin zahărul pudră vanilinat. Apoi se depozitează cca. 1 zi, în cutie metalică sau pe un platou acoperit cu folie alimentară. Cu cât stau mai mult cu atât se frăgezesc. Spor, răbdare și poftă bună! ;)