Pentru sosul pesto, punem toate ingredientele in blender si le mixam pana obtinem o pasta fina.
Daca nu folosim sosul in aceeasi zi il acoperim cu un strat de ulei de masline si il lasam in frigider.
Intr-un bol cernem faina si adaugam 45 gr. unt taiat cubulete. Amestecam faina cu untul pana cand obtinem "firmituri" (pe mine m-a ajutat Kitchen Aid), apoi adaugam apa rece putin cate putin. Trebuie sa obtinem un aluat nelipicios si elastic, pe care il invelim in folie alimentara si il lasam la rece 30 de minute. Dupa 30 de minute, intindem aluatul pe o planseta presarata cu faina, intr-un dreptunghi de 30 x 10 cm. Pe 2/3 din suprafata presaram 35 gr. unt si impaturim aluatul in 3 (vezi foto). Lasam 10 minute la frigider, apoi intindem din nou aluatul fara a adauga unt. Impachetam din nou in 3 si dam la frigider. Repetam aceleasi operatiuni de 2 ori, apoi lasam aluatul la rece minim 1 ora, inainte de a-l folosi.
Condimentam fileurile de somon cu sare si piper si le prajim usor in 50 gr unt (aproximativ 3 minute pe fiecare parte). Scoatem fileurile pe o farfurie si le stergem cu un servetel absorbant, pentru a indeparta excesul de grasime.
Intindem foaia de aluat intr-un dreptunghi, pe care il impartim in 2. Pe fiecare bucata, intindem 1 lingura de sos pesto si asezam fileul de somon. Acoperim pestele cu inca 1 lingura de sos pesto si impachetam aluatul. Lasam somonul la racit in congelator timp de 15 minute. Ungem pachetelele de somon cu galbenus de ou amestecat cu 1 lingura de apa si le coacem 20 de minute in cuptorul incalzit la 200 grade Celsius.
Servim somonul cu garnitura de rosii cherry prajite in ulei de masline.
1
Pentru a avea tot timpul condimente proaspete gasiti in marile centre comerciale plante aromatice in ghiveci. Cu siguranta acestea isi vor gasi locul pe pervazul ferestrei voastre!
2
In extrasezon, daca nu gasiti menta proaspata,o puteti inlocui cu busuioc sau chiar cu patrunjel verde.