Toba

de Ancutsa in Mezel de casa, 21 Dec 2019 | 5760 vizualizari

 

 
Un preparat tradițional nelipsit la sărbătorile românești. Pentru mine, toba a cărui preparare implică toată familia. Nu o pregătim prea des, însă pentru că am tot cumpărat și nu ne-a plăcut (prea picantă și eu nu mâncam, ori prea multe zgârciuri, ori altele), ne-am hotărât să o pregătim în casă din nou. Am luat din timp tot ce ne-a trebuit și le-am ținut la congelator (astfel că și costul să nu fie prea mare). Am obținut 1,5 kg de tobă, cu gust incomparabil. A ieșit super și abia ne abținem să n-o mâncăm până la Crăciun! :)
"Bunatati pentru Craciun"

 

INGREDIENTE

  • 1/2 căpățână de porc,
  • 1,6 kg (1 buc) rasol de porc,
  • 1 linguriță piper negru boabe,
  • Sare, după gust,
  • 4 foi de dafin,
  • 600 g ficat de porc,
  • 550 g (1 buc) limbă de porc,
  • 860 g inimi de porc (au fost 2 bucăți),
  • 1 membrană (burtă) pentru tobă,
  • 2 linguri oțet
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Toba:

 

 

Se pârlesc rasolul și căpățâna de porc, apoi se curăță și se spală. Rasolul se feliază. Se pun într-o oală cu capacitate de 10 litri, se acoperă cu apă, se adaugă sarea (cam o lingură apoi se potrivește după gust) și se fierb. Se îndepărtează spuma, iar când apa rămâne limpede, se adaugă piperul și foile de dafin. În total, fierb cam 2 ore. Când sunt gata (carnea se desprinde de pe oase), atunci se scot și se lasă la răcit. Apa în care au fiert, o păstrăm deoparte.

Ficatul de porc se curăță, se spală și se pune într-o oală de 3 l, acoperit cu apă, se fierbe cam 40 de minute. Se scoate la răcit, pe o tavă.

Limba și inimile (inimile se curăță de vene) se spală și se fierb împreună, într-o oală de 5 l. După ce sunt gata (aprox 1 h), se scot pe o tavă, se lasă la răcit, iar limba se curăță de pieliță.

Cât timp fierb acestea de mai sus, se pune burta într-un vas (acoperit) cu apă rece și oțet.

 

Se taie ficatul, limba și inimile fâșii. Se desprinde carnea de pe oase (căpățână și rasol), apoi se taie tot fâșii.

Se spală burta pentru tobă, mai întâi în apă caldă, apoi în apă rece, apoi iar în apă caldă, apoi se umple cu toate ingredientele și se adaugă câteva polonice (atât cât ne permite burta) din lichidul în care au fiert capul și rasolul. Se leagă cu ață. Se scufundă în oala cu apa în care au fiert capul și rasolul și se lasă să fiarbă încă o oră. Se scoate din oală, se pune pe o tavă și se așază o greutate pe ea. Se lasă la răcit, până a doua zi. Se păstrează la frigider.

 

Timp de gătire: 2+1 h

Timp de pregătire: 2 h

Porții: se obține o tobă de 1,5 kg

 

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:  https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/12/toba.html 

Daca ti-a placut reteta noastra "Toba" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

Turta dulce - Descopera reteta perfecta pentru sarbatori!

pe 19.11 la 20:30

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Racituri din urechi si adidasi de porc