Magiunul este o pastă de prune, dulce-acrișoară, care se face fără zahăr. Numele lui vine din limba turcă ("macun"), iar după opinia unor lingviști, ar exista cuvinte similare și în limbile slave (bulgară, sârbă), chiar mai apropiate, ca pronunție de cuvântul românesc.
În Moldova s-a păstrat în mod special această denumire de origine turcă, deși se mai folosește un sinonim de origine ucraineană ("povidlă").
În Transilvania, influențele vestice își spun cuvântul, în așa fel încât găsim, pentru magiun sinonimele: "lictar", sau "silvoiz".
Un alt obicei moldovenesc este acela de a face magiunul cu nuci, ceea ce am făcut și eu acum, în cantitate mică, doar pentru a satisface o poftă...
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 3 borcane de magiun de prune și câteva lingurițe, pentru gustat.
Se aleg prune albăstrui coapte bine și dulci. Se spală, se lasă puțin la scurs, se scot sâmburii, după care se dau prin mașina de tocat, sau prin alt instrument de mărunțire. Cine vrea, poate să lase prunele întregi, să nu le mărunțească.
Se pun prunele la cuptor, într-o oală mare emailată, la foc mare și se amestecă din când în când, ca să nu se prindă compoziția de fundul vasului.
Între timp, se pun nucile în cuptor, să se rumenească bine și când sunt calde încă, se curăță de pielițe (care sunt amare) și se taie în bucățele mici.
Când magiunul a scăzut mai mult de jumătate din cantitatea inițială, se scoate vasul din cuptor și se adaugă nucile prăjite, amestecându-se bine, să fie uniform distribuite în compoziție. Cu cât scade mai mult, cu atât magiunul se va închide la culoare.
Magiunul se toarnă fierbinte în borcane curate și uscate, iar după ce s-a răcit, se pun capacele. Cînd magiunul s-a răcit, se depozitează borcanele în cămară, la un loc curat, aerisit și răcoros.
Dacă magiunul nu a scăzut suficient, se pun borcanele, fără capace, după ce s-au răcit, pe o tavă în cuptor și se țin la foc mediu până ce deasupra se formează o crustă. Se lasă borcanele în cuptor, ca să se răcească, apoi se scot, se înfiletează capacele și se dau la cămară.
La degustare, odată borcanul început, este bine să se depoziteze în frigider, ca să nu se acrească. Lipsa zahărului din compoziție își spune cuvântul...
1
Amestecați magiunul din când în când, ca să nu se prindă de fundul vasului și să nu aibă un gust afumat.
2
Prepararea magiunului în cuptor este o operațiune de durată (3-4 ore, la foc mare).
3
Magiunul se toarnă fierbinte în borcane, așezate pe un suport metalic, care preia șocul termic și astfel, sticla nu se va sparge.
4
Dacă prunele nu sunt foarte dulci, magiunul va fi acru. În cazul că nu vă place, gustați magiunul și adăugați, la mare rigoare, zahărul care să-l facă pe placul dumneavoastră, dar nu prea mult, pentru că atunci nu ar mai fi magiun, ci gem. Magiunul trebuie să fie dulce-acrișor, fără zahăr.
5
Pentru că scade foarte mult, magiunul se face în cantități mai mari de 3 kg de prune.
6
Cel mai bine, magiunul se prepară la vatră, în curte, în cazane mari de fontă.